Reglarea furiei

Trimis de covorasul fermecat  Luni, 20/02/2012 – 00:00

Ce pot face?

•    Ajută-l să conştientizeze ce simte. De multe ori, copiii care se înfurie repede, nu-şi dau seama de ceea ce simt şi acţionează rapid (se trântesc, ţipă etc.). Îi poţi îmbogăţi vocabularul emoţional arătându-i feţele personajelor preferate şi numind împreună cu el emoţiile pe care acestea le simt. Faceţi împreună legătura cu situaţii recente din viaţa copilului. Punctaţi-i că şi ceilalţi se înfurie uneori exact ca el, dar se comportă altfel (tata vorbeşte despre ce-l deranjează, mama zice „Oof!” etc.)

•    Învaţă-l să identifice intensitatea emoţiei. Furia este o emoţie negativă foarte puternică (intensă) şi uneori, chiar dacă ni se pare că un copil se comportă la fel, emoţional poate să simtă la intensităţi variabile („sunt supărat, iritat, un pic nervos, foarte nervos, furios, furios de tot”). Cu ajutorul unui termometru colorat, care să aibă la bază o poză cu copil vesel, la vârf una cu un copil „furios de tot” şi intermediar expresii faciale graduale de la supărare la enervare, el realizează că nu tot timpul e la fel de furios şi, mai mult, nici ceilalţi nu-i mai zic mereu „ce furios eşti!”. Dacă un copil învaţă să comunice emoţia înainte ca ea să escaladeze, este mai uşor de calmat („Acum încep să mă enervez şi-mi vine să te bat! Stiu că nu e frumos să te lovesc; mă duc să mă joc cu altcineva.”)

•    Modelează comportamentul copilului. Dacă părinţii îşi manifestă frecvent furia în faţa copilului, micuţul va tinde să se comporte la fel. Dacă ei discută direct, ferm, dar fără să ţipe unul la celălalt, copilul va avea şanse mai mari de a adopta un comportament de recunoaştere a emoţiei negative şi de rezolvare a problemei. De obicei, un mediu familial agitat, grăbit, în care sunt multe certuri, va agita şi mai mult un copil care are o toleranţă scăzută la frustrare.

•    Încurajează copilul. Ori de câte ori copilul se străduieşte să asculte, se abţine să nu facă o criză de furie, laudă-l, evidenţiază cât de bine s-a comportat. Cu cât este lăudat mai des (şi pe drept), cu atât mintea lui va reţine mai bine comportamentele pozitive şi va fi mai ascultător. Nu încuraja doar succesele, ci şi eforturile pe care el le face. În caz contrar va dezvolta un stil perfecţionist/ rigid conform căruia, dacă nu atinge de fiecare dată un standard, toate străduinţele au fost în zadar.

•    Ajută-l să-şi dezvolte strategii de autoreglare. Folosind modelele pozitive din poveşti sau desene animate, arată copilului că şi el poate să se calmeze aşa cum se calmează Tiger: să numere până la 5-10, să vorbească despre ce nu-i place, să închidă şi să deschidă pumnii de câteva ori până simte că e mai puţin nervos, să-i spună „adversarului” că nu e frumos ce face, să-şi amintească regulile clasei etc.

Ai nevoie de ajutor suplimentar?

Pentru Programare

Programari telefonice: 0722.783.135; 021.38.02.094; 

Programari e-mail: covorasulfermecat@gmail.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s