Intermezzo Pietro Mascagni

Pietro Mascagni: Cavalleria rusticana – Intermezzo
Lim Kek-tjiang conducts Evergreen Symphony Orchestra

馬斯康尼: 鄉村騎士-間奏曲
林克昌指揮長榮交響樂團

😉

Intermezzo de la ópera Cavalleria rusticana, de Pietro Mascagni. Festival de Ravenna, 1996. Orquesta del Teatro Comunale di Bologna. Dirige Riccardo Muti.

Unison Children’s Choir
conductor – George Dumitrascu
manager – Cristian Lorand Fieraru
Orthodox Church Saints Peter and Paul
Ghimbav city
April 23 / 2012

Inneggiamo from Cavalleria Rusticana (P. Mascagni)
Opening of Concert tour 2010 Korea with Ensemble of the Vienna State Opera Chorus, soprano: Jee Hye Han

Pietro mascagni -Inneggiamo il Signore è risorto – da ” Cavalleria Rusticana ” (mancante di parte orchestrale finale)

17° Concerto d’Autunno eseguito il giorno 18 ottobre 2008 presso la Chiesa parrocchiale di Gessate –

Direttore : M° Pierangelo Pelucchi

Soprano : Nicoletta Ceruti

Organista : Emilio Brambilla

Organo : Balbiani – Vegezzi – Bossi (se non ricordo male 32 composizioni sonore) anno costruzione : circa 1968

Corale S.s.Pietro & Paolo http://www.coralegessate.org

Orchestra sinfonica Gaetano Donizetti di Gessate

Europe’s Skies

Now I’m home, but I cannot stay
I dream of you every day
Got to know every inch of you
Will you make my dream come true?

There’s no place like home they say
You’re my home, so hear me pray.

I don’t know you, but I need more time
Promise me you’ll be mine
Birds are flying over Europe skies,
Tell me please why can’t I?

Times have changed, but so have I
I view my life through your eyes
On the go in tourist’s shoes
But I’ll stay truthful to you

Cause there’s no place like home they say
You’re my home, so I guess I’ll stay.

I don’t know you, but I need more time
Promise me you’ll be mine
Birds are flying over Europe skies
Tell me please why can’t I?

I don’t know you, but I need more time
Promise me you’ll be mine
Birds are flying over Europe skies
Tell me please why can’t I?

Nimic despre Cristian Mungiu, creştini şi homosexuali

Posted by on 21 mai 2012

Urmărind ce s-a scris despre filmul lui Cristian Mungiu prezentat la Cannes „Dincolo de dealuri” am ajuns la următoarea frază care m-a şocat oarecum: „Dincolo de dealuri ne spune că frica de homosexualitate a creştinilor reprezintă o formă incoştientă de violenţă” (de aici). Ne va fi din ce în ce mai greu să fim creştini. Dar nu despre asta vreau să scriu. Vreau să spun că nu am de gând să văd nici un film al lui Cristian Mungiu. Nu mă interesează filmele lui. Pot câştiga zeci de premii, nu am de gând să le văd. În calitate de creştin nu mă interesează un film despre cum este aruncat la gunoi un copil sau despre exorcizare în viziunea lui Cristian Mungiu.

Arta avantgardistă, postmodernă – sau cum se mai numeşte ea – mă interesează prea puţin. Am avut parte de câteva experienţe în Germania. Prin 2005 am văzut la Opera de stat din Berlin o chestie care aproape m-a făcut să vomit. Pe scenă, un majordom şi o subretă duc la culcare un băieţel şi o fetiţă. Acţiunea se desfăşoară cu mişcări în reluare: copiilor li se citeşte dintr-o carte, li se aduce un pahar cu lapte, sunt înveliţi şi după ce adorm sunt ucişi. Tot delirul acesta a durat aproape 40 de minute pe un fundal muzical în stare să scoată morţii din morminte. Am avut o senzaţie de greaţă care nu m-a părăsit vreme de câteva ore bune. Exista şi o parte a doua a spectacolului, însă am părăsit sala.

Prin 2004 am văzut la Berliner Ensemble un montaj avantgardist al comediei “Leonce şi Lena” de Georg Büchner în regia lui Robert Wilson. A fost un deliciu: încercaţi să vă imaginaţi o piesă de teatru aproape lipsită de dialog, compusă doar din mişcare, lumini şi sunete (am găsit aici o cronică din Der Spiegel). Chiar mi-a plăcut ce a făcut Robert Wilson (montarea acestei piese făcea parte dintr-un experiment de comunicare non-verbală pentru copii surdo-muţi). Nu sunt critic de teatru sau film, însă cred că sunt capabil să ştiu dacă merită să îmi pierd vremea şi cu ce anume. În nici un caz nu am de gând să mă uit la filmele lui Cristian Mungiu, ceea ce vă sfătuiesc şi pe voi.

 

Mirror mirror

Poster Mirror Mirror

Oglindă, Oglinjoară este o viziune modernă, proaspătă şi plină de umor contemporan, asupra uneia dintre cele mai iubite poveşti din toate timpurile: Albă ca Zăpada şi Cei Şapte Pitici.

Regina (Julia Roberts), mama vitregă a Albei ca Zăpada (Lily Collins), a uzurpat tronul şi a secat visteria regatului. Acum, singura şansă de a-şi spori averea este să se mărite cu Prinţul Alcott (Armie Hammer), bogatul moştenitor al regatului Valencia. Dar când acesta se îndrăgostește…