Povestea martisorului

Specific romanesc, dar, se pare, cu radacini ce ajung pana la Imperiul Roman. Chiar daca in fiecare an cumparam si purtam martisoare tot mai fanteziste, traditia ramane aceeasi daca incercam sa ne reimprospatam sufletul si mintea.

Povestea martisorului are mai multe acceptiuni. Una dintre acestea este ca obiceiul dateaza de pe vremea romanilor, care sarbatoreau pe 1 martie “Matronalia”, zi dedicata zeului Marte. Acesta patrona atat agricultura, cat si razboiul, iar sarbatoarea coincidea cu solstitiul de primavara. Copiii romani purtau la gat monede gaurite, insirate pe un fir impletit alb-negru sau alb-rosu. Moneda era, dupa rangul purtatorului, de aur, de bronz sau de argint si aducea noroc. Culorile simbolizau, in acest caz, iarna si primavara sau pacea si raboiul.

Alte surse arata ca cele mai vechi martisoare au fost descoperite in zona Mehedintiului si ca au fost faurite acum 8000 de ani, de catre geti. Podoabele erau pietricele albe si rosii, insirate pe o ata de asemenea bicolora. Dacii credeau ca aceste amulete aduc fertilitate, frumusete si previn arsurile cauzate de soare. In vechime, martisoarele erau tinute la mana sau la gat pana cand incepeau sa infloreasca pomii, iar atunci erau legate de crengi, pentru a asigura o recolta bogata.

Intr-o alta varianta, firul alb-rosu ar simboliza uniunea dintre barbat si femeie. Daca rosul focului, al sangelui si al soarelui era asociata femeii, albul era specific intelepciunii barbatului. Rasucirea celor doua fire sugereaza unirea eterna a celor doua instante, intr-un ciclu nesfarsit.

Martisorul mai este explicat si printr-o sumedenie de legende. Una dintre acestea este cea a babei Dochia (babele se sarbatoresc intre 1 si 9 martie), despre care se spune ca avea o fata vitrega pe care nu prea o iubea. Intr-o zi geroasa de iarna, femeia a trimis-o la rau si i-a cerut sa spele o haina neagra pana cand devine alba. Fata a incercat din rasputeri, dar nu a reusit. Atunci a aparut Martisor, un tanar chipes, care i-a oferit o floare magica. Cand a ajuns acasa, fata vitrega a fost uimita sa vada ca panza devenise alba. Vazand floarea din parul fetei, Dochia a crezut ca a venit primavara si a plecat cu turma de oi pe munte. Incalzindu-se de la urcus, batrana a lepadat pe rand cele noua cojoace pe care le purta. Cand a ajuns in varf, vremea s-a transformat in vifor si atunci s-a aratat Martisor: “Vezi cat de rau este sa stai in frig si umezeala” a grait el, “tu, cea care ti-ai obligat fiica sa spele haine in raul inghetat.” Apoi a disparut. Batrana a ramas singura pe munte, a venit gerul si oile au fost transformate in pietre (vezi Babele din masivul Bucegi). De atunci rosul si albul simbolizeaza lupta intre bine si rau, intre iarna si primavara.

O alta legenda spune ca Soarele a coborat odata pe pamant sub forma de o fata frumoasa. Un zmeu rau a rapit-o insa si a inchis-o in palatul lui. Nimeni nu se incumeta s-o salveze si timpul s-a oprit in loc, in tristete si intuneric, pana cand un tanar voinic a plecat in cautarea palatului. El s-a luptat cu zmeul si a eliberat fata, insa a fost ranit de sulita dusmanului. Sangele i s-a scurs pe zapada, iar unde neaua s-a topit au rasarit ghiocei. Culoarea rosie simbolizeaza dragostea catre frumos si aminteste de curajul tanarului, iar cea alba este a ghiocelului, prima floare a primaverii.

Simbolistica Martisorului demonstreaza, inainte de toate, apetenta romanilor pentru legende si povesti, care nu sunt altceva decat impletiri ale credintelor si valorilor populare. Purtand Martisorul, ne atestam inca o data apartenenta la neamul romanesc si la cultura lui.

Autor: Gloria Saboff

Sursa: http://www.stiridebine.ro/povestea-martisorului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s